Nu bag sinteze pompoase (acum 
), doar link la postul Ioanei dupa revelionul din Vrancei, in gascha de cataratori, oameni cum nu se poate mai faini, intr-o admosfera de iubire cum bine zicea Andrei, bun simt, dar si nebuneala proaspata si ne-fortata.
Sa avem un an bun !
M-am pornit cu Adrian si Titus (bazati de prima clasa), cu o zi in urma restului grupului. Din Durau, Cehlaul arata jalnic pentru sfarsit de decembrie.
Padurea cu aspect mai degraba tomnatic.
La Fantanele vedem cavarful a intrat in ceata. Deasemeni se porneste un vant cu fulgi razleti, dar datator de speranta. Erau anuntate ore bune de cod galben, si noi voiam sa credem ).
Norul coborat, scuipand cu fulgi inghetati.
Pana in sa se intetite deja. Vant puternic, ceva mai frigut .. parca parca 
.
La intrarea in jnepeni ne oprim sa tragem fasurile pe noi.
Platoul tot in ceata, frig si vant din spate, dar nu chiar crima si pedeapsa.
La cabana lumea destul de linistita. Aveam camera mare de 15. Adrian face senzatie printre gagici cu echipamentul lui special de protectie contra inghetatului nasului.
A urmat o noapte lunga si grea, si o zi in care nu am scos nasul din cabana. Majoritatea pozelor nu prezinta nici interesul si nici decenta pentru a fi publicate ). A treia zi cea mai mare partate a coborat pentru maxi-ul de unu, eu simteam nevoie de o cura de curatire si cu ceilalti bazati ramasi am facut un circuit Dochia – Stanile – Saua Varaticului – Poiana Maicilor – Claile lui Miron – Dochia.
La Dochia sunt -9C, vantul de pe platou le face insa -20.
Asta numai pana la intrarea in padure insa. Zapada, chiar daca viscolita, este considerabila, nu mai e acelasi munte pe care il lasasem cu o zi in urma.
Pe masura ce coboram, parem sa lasam in urma si plafonul de nori si incep sa se vada poienile de mai jos. Nu am mai fost niciodata prin partea asta, si am auzit ca zona e f frumoasa.
La un moment dat traseul pare sa o ia cam in dreapta. Stiam ca merge in Bicazul Ardelenesc fara a trece pe la Stanile, asa ca o taiem spre stanga de-a dreptul. Nimerim desupra unei zone prabusite mari.
Paul ii da inainte, eu mai raman la poze.
La un moment dat, un drum taie povarnisul si deasupra lui sunt vo 4m de stanca. Paul analizeaza situatia si concluzioneaza ca facem fata, iar depasirea momentului nu necesita nivelul meu inca ( ) ). Pe fundal, Varful Piatra Cenusie – daca nu ma insel.
Dupa descatarare.
Veve, mezinul, e bestial: nu se poate tine de copacelul de sus si aluneca toata distanta cu fata in stanca. Cum ajunge jos sare, pe modelul “I’m ok, I’m ok”.
Titus e o idee mai tehnic.
Se si misca extrem de repede, de senzorul optic nu apuca sa-l prinda locului.
Reusita merita sarbatorita.
Drumul e f serios, concluzionam ca nu poate duce decat la Stanile, destinatia noastra.
Brazi proaspat probusiti.
Si in sfarsit cantonul.
Aici viscoleste iar, Paul mai consulta GPS-ul odata.
Inauntru grup mare, primit de calugarii de la schit in gazda. Doua audi-uri in fata. Oamenii sunt f primitori, ne servesc cu ceai cald si tzuica, o “mamica” face conversatie cu noi.
Dar calatorului ii sade bine cu drumul etc ..
Intr-o zi senina culmea trebuie ca se vede f fain.
Pornim in partea cealalta.
1300 + 1310. Mai jos si un Tico. Adevarul e ca daca ninsoarea ar fi fost putin mai serioasa fara tractorul de la schit ii gasea primavara tot aici.
Coboram putin cam mult pe forestier.
Dar o poteca ne readuce in traseu. Suntem destul de jos, ne-am indepartat de norii tinuti de varf, si avem parte de soare.
F multi copaci doborati.
Iesim in saua Varatecului.
Pe aici trecusem si cu o luna in urma, dar o luasem la dreapta spre Poiana Maicilor in loc de stanga.
http://picasaweb.google.com/mihai.diac/20091129CreastaHasmasuluiSiCeahlaulDinNeagra
“Bazoni” (TM Titus)
Cum ne-am rotit putin in jurul muntelui, acum incepem sa vedem lacul Izvorul Muntelui.
Ii dam la deal din Poiana Maicilor spre Clai. Cum iar ne apropiem de varf, pierdem soarele.
Urcusul pieptisi si bocanicii care lunecau il cam termina pe Veve. De apreciat insa tenacitatea.
Peretele Ocalasului. In vale e ceva mai frumos.
O fisurica tentanta, in special pentru o abordare pe mobile. N-am mai fost de aproape o luna nici la poligoane si nici macar la panou, si am o oarece mancarime in degete 
..
Trecem si pe langa clai.
Jos culoare, sus gri.
Partea asta imi place f mult vara, varfuri ce se ridica ca turnuletele, acoperite sus cu iarba dar semete si stancoase. Luxuriant cumva, zona tre sa fie f salbatica.
Inainte de ultimul povarnis o iau inainte sa plasez comanda de pranz la Dochia, suntem putin in intarziere si mai trebuie sa si coboram spre maxi.
Jos, lumina rosiatica a apusului.
Faimoasa Dochia. Daca ar mai schimba uleiul la bucatarie, o persoana nesemandicoasa nu prea are ce-i reprosa, cat timp afluenta mare de turisti nu deranjeaza. Nu se compara cu intimitatea de la Curmatura din perioada iernii ..
http://picasaweb.google.com/mihai.diac/2009122123CreastaPietreiCraiului
Dupa ce baietii strang tot ce au si terminam de mancat, pornim in viteza. La apus norii s-au lasat si avem parte de lumina f faina, mult peste ce poate prinde sapuniera mea, in specail din fuga si fara trepied.
Toaca.
Cabana meteo.
Panaghia.
Ultimele raze de lumina.
Durau in vale. Aveam 2 ore de la Dochia pana la pleacrea maxi-ului, deci suficient in conditii normale.
Pana la Fantanele in dam in lumina lunii, miscandu-ne f repede.
Pauza de scos frontalele.
Prindem maxi-ul cu timp de un ceai in durau (daca urcasem in 2:30, coborarea a fost sub 1:20 cu tot cu poze). F pe gustul meu ritmul asta mai alert.
Pentru partea de munte, ultima zi a fost chiar faina. Mi-a mai placut in tura asta si ca ne-am intalnit ne-planificat cu Vali si Cristina, e misto cand in una din doua iesiri la munte din asta mai umblat dai de oameni cunoscuti.
In rest, La Multi Ani plini de ce va animeaza, si sa ne vedem cu bine.
Tura a inceput noaptea. Plecati de dimineata din Iasi, am stat in Adjud cateva ceasuri bune, asteptand acceleratul de Galati. Cu putin noroc, pe la 7:30 intram in traseu, dupa o scurta incursiune la Gura Raului pentru o cana de vin fiert si cateva de ceai, la o vorba cu cateva amice de-ale lui Lucian.
Pana la Curmatura, zapada nu e prea multa. E si moale. Ii dam cu spor la deal, vorbind putin.
La Curmatura e teribil. In sala de mese lumina moale, in boxe Florin Chilian, nimeni la cabana, cabanierul foarte amabil ne da tot ce vrem. Aici ar fi fost moment de stat in echipa mare pana tarziu. Noi ne bucuram putin de admosfera, hidratam, si dupa trecem in camera de deasupra bucatariei, nici nu e nevoie de foc. Camera e curata, dormim excelent pe priciurile de sus.
Dimineata ies afara sa pozez rasaritul, desi cam intarziasem trezirea ca era prea bine. De pe cabana vantul spulbera zapada.
In dreapta se vede creasta in departare, din stanga soarele rasare din directia Bucegilor.
E liniste.
Dupa o omleta, cate ceva din bagaj si pregatit ultimele sandwitchuri, ne pornim spre Saua Crapaturii.
Peisajul aici e alb, brazii imbracatipana sus. Prima data cand vad zona asta iarna, si chiar daca ar fi putut fi “mai iarna”, nu sunt nici dezamagit.
Am multe poze aici, din ture vara. Locul are ceva deosebit.
Continuam, trecem prin portiunea de padure doborata si iesim la lumina.
Cam asa am gasit semnele tot drumul. Iarba la vedere 
.
Facem o scurta pauza, strnag betele de mers, acolo unde incepe urcatul pe jgheaburi mai abrupte.
Ne ajutam cu sufele, macar la inceput pana ne obisnuim cu bocancii pe stanca acoperita cu zapada putina.
De acum soarele s-a ridicat mult deasupra Pietrei Mici.
Cu vreo 6 ani in urma, aici il pozam tot pe Luci impreuna cu Iulian si Victor, pe atunci chiar pusti ..
O ultima privire spre Zarnesti/Brasov inainte de a lua linia crestei. De aici am incheiat urcusul ala mare.
Creasta nu e tocmai imbietoare, macar daca ar fi conditii “grele” sa se activeze animalul, asa pare sa lipseasca si peisajul, si provocarea. Facem cu randul inainte, pentru a ne mentine fiecare motivat. Ne luam cu vorba, povestim, pozam.
Spre varful Turnuri, pe linia crestei, la limita dintre padurice si abrupt.
Nu sunt urme, avem macar satisfactia de a deschide drumul ..
In spate Piatra Mica, in fata varful Turnuri.
De pe varf, se dezvaluie nordica in toata splendoarea.
Undeva in est, Bucegii cu cusma de nori.
Piatra Craiului TM Pic.
Ne apropiem si de Vf. Ascutit.
Refugiul.
Inauntru e decent, uscat si relativ curat.
Ii dam mai departe, planul e sa inoptam in creasta la Grind.
Abrupturile cunoscute.
Portiunile de creasta ..
Alternate cu bucati de catarare usoara pe fetze. Interesant cu bocancii pe prizele acoperite de zapada, mi-a luat mai mult decat ma asteptam sa capat incredere.
“Gelifractie” imi explica Lucian savant. “Adica cand ingheata apa si crapa pietrele ?” intreb eu naiv “nuuu ” se indigneaza geograful din el si baga o explicatie pompoasa din care nu am retinut nimic :-”
Ii dam cu spor, si deja Ascutitul e undeva departe in spate.
Desi e inca devreme, soarele arata a apus. Macar asta s-a pastrat din iarna, zilele scurte.
Portiuni expuse.
Spre Vest, in departare, culmile albe alea Fagarasului.
Bucegii acum goi.
Ajungem si “La Om”, puntul cel mai inalt de pe creasta Craiului.
Inainte avem acum peisaj f fain, cu soarele jos. Pe creasta, incercari timide de cornise.
Si refugiul de la Grind.
CIneva lasase un sac de dormit si un izopren inauntru, le vom folosi pe post de saltele suplimentare.
Seara Tibi si Adi, prieteni de-ai lui Lucian din Caucaz ne anunta ca vin si ei, pe timp de noapte. Se porneste un vant destul de puternic si ma gandesc putin, insa dupa ce terminam de topit zapada cat sa reimprospatam proviziile de apa trecem la somn linistit.
Baietii aveau sa soseasca abea pe la 4:30 (initial estimasera 12-1), cand ma gandeam deja ca au dat probabil inapoi. Au trecut si ei la somn, si dimineata ne-am trezit abea pe la 9 toti, pentru noi noaptea a avut vo 13h de somn ..
Afara vant puternic, ceata. Dau ceva mesaje lui Catalin si Paul, nu-mi mai amintesc prea bine cat de expuse sunt pasajele de pe sudica, si vreau sa stiu si previziunile meteo. Baietii coboara pe la Grind I, noi ne hotaram sa-i dam pana la capat, fie si numai pentru a o “bifa”, daca tot suntem aici. Placere prea mare nu poate fi pe vremea asta, si calduta (pe la -2-3C pb, si zapada putina si moale, si ceata, si vant in rafale care te forta la incordare pe portiunile expuse).
Pornim pe poteca, inca de la inceput expusa.
Mici portiuni de escaladat deasupra haurilor.
Traversee expuse, acolo unde am mai taiat din lenea de a ne intoarce la traseul ratacit pt cativa metri.
Deasupra Poienii Inchise, pe coama lunga.
Din cand in cand se mai sparg norii si vedem mai mult decat inceputul abrupturilor.
Portiunea de jenpenis e groaznica .. Zapada mare si acum uda, traseul greu de dibuit. Parazapada lui Luci se buseste si o dregem ad-hoc, mai incolo si a mea.
Jnepeni incarcati, zapada de pe ei se scutura pe noi.
Norii par a se sparge si vedem ce mai este din Creasta Sudica. In putin timp vom si in Saua Funduri ..
Deschiderea peisajului imi face bine la moral, ma apuca cantatul si ii dau repede. “O cheama Tantza si e mica / Are de toate sub maieu” etc.
Ii dam la vale spre refugiu, dar nu-l nimeresc. Nu-i bai, aici e simplu, “la vale” e bine si trebuie sa intersecteze traseele pornite din sa.
Lucian resimte dureri puternice la genunchiul drept, prilej numai bun de “fundeni” pana jos.
Iesim si la trasee, ne oprim si mai bagam cate doua sandwitchuri si o ciocolata calda, pastrate strategic de Luci care cred ca vrea sa castige un concurs de popularitate 
.
Coboram si coboram, scot betele si i le las lui Lucian, sa-si protejeze genunchiul.
Apusul e azi in nor, frumos asa.
Intram in padure, iar la prima poiana reusesc sa pierd traseul luand-o prea la vale in loc sa traversez in continuare paralel cu creasta.
Ne-am intoarce dar lenea e mare, apusul fain.
Stiu ca avem doua variante, fie tinem linia vaii si riscam sa iesim spre Pestera Ialomicioarei, fie o transam barbateste si-i dam peste culmi in directia Zarnestiului pana intersectam un forestier. Transatul presupune efort, Lucian nu se simte in stare si nici eu nu-s chiar in dispozitia potrivita .. “che sera sera”.
Apusul e chiar glorios.
Dam de dunga albastra, ceea ce nu poate fi bine in ideea ca am vrea Zarnestiul ..
Indicatorul lamureste, o sa o dam intr-adevar in partea sud-estica si nu nord-nord-estica cum voiam. Din fericire nici unu dintre noi nu are strangere de inima cand e vorba de schimbat planul.
Padurea e “minunata”, deasa si fara pic de verde, drumul barat simbolic si nu numai de o multime de copaci. O incununare potrivita a turei.
Pe intuneric, incepem sa auzim zgomote din sat.
Si, inainte de ultima coborare, se zaresc si casele.
Dam de niste muncitori forestieri, intram in vorba cu ei si ne iau pana in satul propriu-zis. Acolo oprim o “raba” (camion cu lemne), care ne duce pana la pod, dar apoi soferul vine cu ideea sa ne lase la Petromul din Rucar, unde avem sanse mai mari sa induiosam pe cineva pt un autostop de vo 80km pana in Brasov, unde ultimul tren ok era la 11.
Ajungem in Petrom, soferul nu vrea bani. Aici nimeni nu pare a merge spre Bv, Luci sta in sosea, eu la cei care realimentau. Dau de un brasovean mustacios si pletos cu un Volvo 4×4, cica merge spre Bv, ne-ar lua el, dar numai pana sa-si dea seama ca luandu-se cu vorba cu mine a pus vo 12l de benzina in loc de motorina. Ooops. Dupa ce-l imping pana la pompa de motorina ma fac ca ploua.
Un pusti care mergea sa-si ia un coleg sare repede ca ne ia, e ok, mai ascultam si noi o manea, in gara in Bv ii las 25ron, e multumit, si noi, ca daca nu gaseam ceva era ciudat.
In gara avem timp si de o masa sanatoasa. Pana la Iasi, trenul full full, odihna asa si asa dar nu chiar rau.
Totusi a fost putina dezamagire in tura asta, speram la zapada multa si tare, mers la coltari, peisaje extraterestre in care creasta si cornisele au forme geometrice curate. Speram la vant si frig. Creasta Pietrei Craiului le-ar fi meritat pe toate, este, la urma urmei, unul dintre cei mai frumosi si distinctivi munti de la noi.
Nu a fost rau nici asa, ca efort fizic pb ca a fost mai greu decat daca aveam zapada buna, am avuit parte de peisaje. Totusi, in conditii din astea motivarea scade simtitor, si chiar daca e bine pe munte oricand, parca incepe sa-mi fie chiar ciuda ca iarna asta nu mai vine pe bune.
Mai general asa, in ultima perioada am bagat multe ture. Am senzatia ca factorul de “noutate” se rodeaza cumva, si intru in faza in care muntele si iesirile fac parte din ceea ce e “normal” pentru fiinta mea. Nu e neaparat rau, nu e neaparat bine. Poate e o impresie trecatoare, ramane de vazut.
Update: pozele lui Lucian: “mai putine dar mult mai faine”, aici (click).
Generat cu PicPost.
Iesirea a venit cumva ca o continuare a celei dinainte din Rodnei. O tura mai spartana, doar cu Paul, cu planul pentru jumatatea de creasta ramasa. A iesit foarte aventuroasa, cu rau (fizic) facut in creasta la lasatul noptii – planul era sa mergem toata noaptea – un coborat “de-a dreptul”, destul de riscant, si o oapte de bivuac. A doua zi a fost superb.
Echipamentul nou pe care voiam sa-l testam.
Pana in tren, camelback-ul a avut scurgeri si mi-a udat sacul (de puf) .. din fericire, pusesem si multa miere in el ..
In loc sa coboram inainte de Iacobeni, ne intoarcem de acolo. Paul vede maxi-ul si fuge disperat. Eu ma opresc sa-i fac o poza .. pentru posteritate.
Pana la urma ne descurcam cu un autostop si ajungem in Prislop, de unde urma sa urcam in Saua Gargalau si reluam de unde ne oprisem cu o luna inainte. In Prislop, pe la -10C.
Drumul e poetic, da pamantul inghetat sub zapada putina cam incomod la bocancii rigizi ..
Pe undeva pe acol banuim saua, dar ne hotaram sa-i dam direct la deal.
Se echipeaza si Paul cu parazapezi.
In sus, numai bine si frumos .. da tot ne place.
Iesim in creasta (cel putin asa banuim, dupa faptul ca nu mai era de urcat 
), si o pornim catinel .. O lectie importanta din ultimele ture .. daca n-ai fost vara sa stii traseul, fii pregatit pentru balaureala si riscuri mai mari iarna.
No hai sa testam si cagula .. s-a dovedit f faina (in sensul ca nu-ti mai ingheta fata), dar si cu un mare dezavantaj: se uda de la respiratie si umple si de muci ). In conditii de viscol serios m-ar durea fix in pix de dezavantaj.
Se lasa intunericu, si risipeste putin ceata, asa ca avem ce admira.
Ne oprim pentru mancare, din pas am mers fara oprire si cum camelback-ul inghetate (alta lectie, desi destul de retarda asa, a trebuit invatata – iarna fara temos – nu), nu bausem nimic in vreo 4h.
Mainile ingheata instantaneu pana la gasirea sandwitch-urilor in rucsaci. Lui Paul i se face rau.
La cateva minute, mi se face rau si mie. Banuiesc ca deshidratarea a fost problema. Trag o poza sa nu uit momentul ). Greata combinata cu ameteala. Ne fortam sa mancam, golul din stomac se simtea destul de acut.
Ne pregatim sa continuam, si mai mergem cateva sute de metrii pe creasta prin intuneric. Nu e destul sa ne puna sangele in miscare si sa ne revenim, ne hotaram sa coboram din creasta inainte sa ne ia frigul pe bune, si o dam de-a dreptul in directia unde banuiam Cabana Puzdrele (aveam o vaga idee ca arsese candva).
Coboratul de-a dreptul nu e tocmai o idee geniala, panta f mare il face foarte riscant, si mergem inainte-inapoi incercand sa gasim o cale unde versantul sa nu o dea in verticala (a doua zi dimineata o sa vedem peste ce abrupt stancos ne-am miscat ..).
Pana la urma ne intoarcem pe curba de nivel in directia de unde se bifurca traseul oficial, dar cum dam de caldare continuam coborarea directa, acum intr-o zona ceva mai domola. Cu frontalele inchise ghiceam valea si nu mai pareu a fi aceleasi abrupturi.
Pe sub abrupturile desupra carora balaurisem inainte.
Urs insomniac, umpluse zapada de urmele labelor lui .. pb auzise ca provoaca somnolenta ..
No hai orientare.
De-a zdroanga mai mult sau putin.
Se profileaza cabana. Fara GPS-ul lui Paul nu am fi gasit-o. Este distrusa.
Singurul loc unde ramsese ceva din acoperis si nu era complet nins.
Gasim beciul, care are atat intrarea dinafara cat si cea din casa sparte. E si aici curent, dar parca ceva mai putin si nu e zapada. Ne hotaram sa dormim aici.
Echipat complet (si cu supramanusile in picioare), ma bag in sac.
Dimineata. Noaptea fu ok, 8h de somn calumea, cu doar 3-4 treziri pentru a schimba partea corpului care intra in contact cu solul bocna de dedesupt. Alta lectie, izoprenul e esential (si asta invatata si cu alte ocazii dar deh ) ).
E senin, se anunta o zi faina.
Ne-am trezit la 7. Dilema: o dam la vale sa fim siguri ca prindem maxi direct iasi de la 3, sau mai tragem o fuga pana-n creasta ?
No parca e prea alb si frumos acolo sus ..
Vf Puzdrele, destul de stancos.
Deci o luam inapoi la deal, deacord fara discutii.
Fatza din dreapta imi face cu ochiul. Ar fi un exercitiu bun o abordare frontala, e umbra si frig (pb cam -15 grade in absenta soarelului) si zapada ar trebui sa fie bocna.
Din pacate si apa e bocna. Terminasem peste noapte apa, tinuta in sacii de dormit cu noi.
Paul realimenteaza undeva mai jos.
Eu urc mai sus si pozez caldarea. Acum vad si stancaraia din stanga deasupra careia bajbaisem in noapte .. am un scurt gand de “branza masii, ce fac eu totusi ?” da-mi trece repede. E dimineata, e soare si frumos.
Afine inghetate, Paul nu face mofturi. Versantul e plin, pb ca asta ii placuse si lui Mos Martin in zona.
Soarele apare de peste culme, cu o aura completa.
Ne apropiem de panta. Am mers pe linia directa, spre varf, zig-zag-uind usor din cand in cand. Deja miscarea ma incalzeste, si ma dezechipez. Lumina destul de puternica, incerc si ochelarii de soare si merge ..
haifaiv :d
Valea in spate.
Si fata. Inclinatia masurata cu GPS-ul lui paul, undeva pe la 40 grade. Zapada destul de putina si tare, deci fara risc de avalansa.
Paul are ceva dificultati unde e crusta. Mie tocmai pe acolo imi place ca ma misc repede, in forta si cu tupeu (fata de portiunile cu iarba care imi par nesigure), asa ca el are de suferit putin ..
Pe portiunile cele mai abrupte, incearca tot felul de tehnici. Din pacate, aplecatul pe panta, desi creste sentimentul aparent de siguranta, imi pare mie ca mareste riscul ca picoarele sa alunece, si apare un cerc vicios.
Am luat insa inaltime. Sub noi, spre 300m diferenta de altitudine urcati pieptis. Inca putin si varful.
Mi-au placut la nebunie bocancii, cu talpa rigida fi suport excelent la glezna. Infipti putin cu varful in jos, am “simtit” f bine miscarea si nu am scos coltarii. Cred ca ar fi fost o idee buna, zapada foarte inghetata nu permitea infingerea decat superficiala a pioletului, am fi si exersat si pb ca lui Paul i s-ar fi parut mai sigura urcarea. Lipsea insa si experienta in mersul cu ei, si locul potrivit pentru schimbare.
Sus gheata devine f tare.Pentru prima data iau si eu pioletul de coada, si dubland pe capul lui ies sus. Imediat vine si Paul, de data asta el incantat.
Incercare de zambet. L-a solicitat mult urcusul.
Aici avem peisaj de care sa ne bucuram. Pioletul ii e din pacate putin cam scurt.
Iesirea in cornisa.
The edge
.. and beyond.
Ice&Rock.
Puzdrele, numele cu rezonante golanesti.
Saua larga. Vom cobora in dreapta.
Ne miscam f repede la vale. Urcatul incet ne-a dus la mult timp pierdut si suntem in urma orelor setate ca necesare, tb sa alergam putin pentru maxi.
Intram inapoi in valul de nori.
Aici mi se termina memoria aparatului. Ii dam la vale pana la cabana distrusa, unde vedem cateva cosmelii de stana muuuult mai primitoare decat beciul jegos in care trasesem noi pe intuneric. Luam apoi drumul mare la stanga, si nu poteca de pe firul vaii. Asta cred ca ne va costa putin, drumul ocoleste f mult.
Dupa inca cateva culmi urcate si coborate pe drum, ajungem la fanete in sfarsit. Peisajul e superb, grajduri si colibe acum parasite pe timpul iernii. Genu de loc unde e fain sa vii cu mancare, beutura, si (optional ) ), o mandra, la lenevit in fan, vara.
lasand la o parte visele de caldura, iesim la drum cu vreo 30 min dupa maxi. Sansa urmatoare, o ocazie spre Iacobeni pentru tren, nu iese, asa ca ne trezim cu perspectiva unei nopti petrecute aiurea. Un preot modest ne invita in casa lui, in timp ce altul care ne-ar fi putut scoate in Iacobeni trece cu Tuaregul pe langa noi fara sa opreasca. Dar nu suntem inca dispusi sa renuntam, aflam ca daca luam un tren din partea cealalta (Sacele) spre Transilvania, sunt sanse sa interceptam Tim-Iasi. Bagam, si ajungem cu bine, dupa o escala intr-un restaurant elegant ce contrasta cu … noi. Bere, ciorbe etc. Noaptea o sa o petrecem pe tren.
In tren era cald, am dormit boiereste. Dimineata la 7 in Iasi, la 8 baie, la 10 la munca ..
A fost fain, inca gust f mult aventurile astea “studentesti” si planificarea la punct si virgula nu o simt necesara decat pentru grupuri mari, si poate nici acolo. E ceva f provocator in a nu sti daca o scoti la capat din start.
Pe de alta parte, pe langa cateva greseli minore care nu ne-au afectat decat confortul, in tura asta ne-am si asumat unele riscuri cam marute. Senzatia, cel putin pe moment, e ca in ture de iarna mai tehnicutze, riscurile sunt mai mari decat la catarare, chiar si clasicele rar repetate si cu unele asigurari subrede. S-ar putea sa fie si din cauza experientei mai putine ..
Ca o concluzie, nu intentionez sa mai iau decizia risc perceput – risc real – risc asumat trecand usor peste prima tranzitie. Trebuie ceva experienta pentru a o face.
In rest, tura s-a atins scopul, si acum suntem pregatiti pentru urmare. In special ca sunt ceva planuri mai speciale.
PS: postul asta e generat, experimental asa, de pe albumul Picasa corespunzator, folosind un mic tool, PicPost facut de Ciprian si mine intr-o dupa-amaiaza, for fun.
Asa cum anuntam, deschiderea a avut loc sambata. Ultimele ore inca cu munca frenetica, dar conform programului. Seara a fost un mare succes, cu participanti de toate varstele si nivelurile, de la copilasi la seniori, de la veteranii care au adus alpinismul in Iasi reuniti cu aceasta ocazie pana la asii actuali ai sportului la nivel national. Mult mai mult si mai bine a scris Ioana. Ideea de baza e ca acum exista o structura de calitate, cu posibilitati de extindere (pentru deschidere doar putine prize au fost montate), unde “vechii” isi pot creste performanta iar incepatorii beneficiaza de un cadru pentru a incepe . Alte detalii pe www.blocker.ro.
Aici, cateva poze facute de Bernard:
Mihai Diac
pauldiac
titus58
lucianrosu
ionel2k
