Creasta Fagarasului si Nordica Pietrei Craiului, la pachet III

 

 

I was young
I was foolish
I was angry
I was vain
I was charming
I was lucky
Tell me how have I changed

The Rolling Stones – Out of control (click
bad sound, nice crowd)

 

Partile I si II, Avrig – Vistea respectiv Vistea – Plaiu Foii sunt aici (click) si aici (click). Initial destul de in forta, mai a la "performance" asa, apoi mai cu admirare de peisaj si bucurare de zone pustii.

Pt ca inca ma simteam in forta, in ultima zi mi-am propus sa-i las pe baieti sa mearga mai usor conform planului, pana in Curmatura, si eu sa o iau inainte, si sa fiu in aceeasi seara pe drumul spre casa.

 

---

Ziua VIII – lultima

Plaiu Foii – Ref Spirlea – La Lanturi – Vf La Om – Vf Ascutit – Zarnesti – Brasov

---

Ma trezesc initial la 2am cum pusesem mobilul sa sune. Ma gandesc ca daca pornesc asa de devreme ajung la lanturi pe intuneric si, desi din cate imi amintesc, punctele de risc de accidentare serioasa nu sunt f multe, hotarasc sa mai dorm oleaca si pun alarma la 4am.

Ma trezesc ceva inainte si imi pregatesc in cort o ultima masa serioasa. Pe la 4:30 sunt gata, imi iau ramas bun de la Dan, care mi-a fost coleg de tura 7 zile f frumoase, afara ies si Bogdan cu Radu, ne salutam si noi, cu promisiunea de a ne mai intalni nu doar pe munte si o pornesc.

E luna aproape plina, cerul senin, si pana intru in padure nu am nevoie de frontala. Peretele alb al Pietrei Crailui luceste sub razele lunii, e f liniste si imi place mult. Prima pauza de hidratare o fac la Refugiu Spirlea, unde si inchid frontala ca deja se lumina. Urc mai departe, ajung la perete si la lanturi, dupa o mica abatere la un moment dat unde alte urme gresite m-au pacalit pe un mic grohotis vreo 20 de metri in loc sa merg tot inainte pe curba de nivel.

 

La primele contacte cu stanca simt diferenta de roca fata de Fagaras. Calcarul e mai lustruit, mai lunecos, se dizloca mai usor si formeaza mai usor grohotisuri. Insa nu pune probleme mari de dificultate si urc f bine si cu spor. Totusi, pt prima data in toata tura, incep sa-mi resimt picioarele si compensez tragand si mai mult in brate si incercand sa fac miscari cat mai eficiente.

Pana ajung in micul canion dinainte de iesirea spre creasta se lumineaza de-a binelea. Deasupra mea, pe un tanc in mijlocul canionului (nu stiu daca canion e chiar corect) apare un tap de capra neagra, la nici 25m de mine. Sta nemiscat cu un aer de superioritate si se uita fara nici o jena la mine cum avansez. Linistea devine aproape apasatoare pentru cateva minute, iar o pasare rapitoare incepe a tipa ascutit de undeva de aproape. Sunetul rasuna sec intre peretii de stanca inchisi. Am senzatia acuta de admosfera cinematografica, caut in minte un mare regizor ca termen de comparatie dar nu-mi trece nimic prin cap (nici regizor nici altceva). Cand incep sa urc prin stanga varfului si ajung pe la 5-10m de capra o porneste tacticos pe un perete si se indeparteaza fara graba.

Urc in continuare, si mai trec pe langa o familie intreaga de capre negre la distanta la fel de mica si care ma trateaza cu aceeasi nepasare.

In sfarsit, ajung la creasta, si ies din umbra in lumina imbatatoare a soarelui. Iar premiera, caldura soarelui ma moaie si tentatia sa ma pun jos si sa atipesc e mare. Rezist totusi (mai mult din ambitie, timpul mi-ar fi permis si somn berechet), si ma opresc doar pentru a admira peisajul, a manca ceva musli si a ma hidrata. Soarele s-a ridicat deja binisor dinspre Bucegi si arde cu putere. Sub creasta, pana in departare, se vede padurea peticita de inconstienta comerciantilor cu lemne si a celor ce le permit macelul. Mai mult decat gunoaiele, mai mult decat manelistii, ma intristeaza taierea padurii, care va fi atat de greu de refacut.

O pornesc mai departe, trec pe la refugiul din saua grindului si imi arunc o privire inauntru, e in stare ok dar e f mult condens si las usa deschisa, in ideea ca e vreme buna si circulat craiul si mai degraba se aeriseste.

La vf La Om sunt gunoaie, nu prea inteleg ce minte tre sa aiba cineva sa lase mizerie pe o creasta asa de ingusta unde sar atat de tare in ochi. Cum am loc in rucsac, strang o parte si le pun la mine.

 

Cum ma uit asa de-a lungul crestei la feliile uriase de stanca imi aduc aminte de disputa dintre geografii grupului, Dan si Bogdan. Poate o fi totusi "sinclinal suspendat", whatever that might be. Iar vad un grup mai maricel de capre negre, de asta data de la distanta.

Dupa vreo cateva ceasuri de mers, ajung la Vf Ascutit la refugiu, unde intalnesc primii oameni de cand am pornit-o singur, un grup de straini care au petrecut noaptea acolo. Cu ocazia asta aflu ca e aproape 11, am mers ok. Insa ma ia somnul, genunchii se resimt (rucsacul avea si acu peste 15kg) si restul crestei trebuie sa ma concentrez chiar si la portiunile relativ simple.

Dupa ce trec de crucea nefericitului traznit, incep sa ma gandesc serios daca coborarea spre Curmatura e cea mai buna varianta pt starea mea, si ma hotarasc sa schimb planul si sa o iau pe Padina Hotarului, cruce albastra, traseu pe care nu mai fusesem dar despre care auzisem ca nu avea portiuni expuse. Scot mobilul sa-i dau macar un mesaj lui Dan cu schimbarea de traseu, ca un minim de prevedere, insa bateria e terminata si nu pot face nimic. Fixat pe ideea mea, pornesc coborarea pe cruce albastra, decizie pe care o voi regreta apoi.

Prima faza e jnepenis mare, cu praguri de 1-2m destul de dese, traseul pare f putin umblat. In mod normal nu ar pune probleme, dar acum nu sunt deloc in cea mai buna forma si trebuie sa ma tin mereu de jnepeni. Bummer, jnepenisul e in floare si plin de viespii, pana reusesc sa trec bucata asta mi-am aranjat calumea antebratele cu o sesiune gratuita de acupunctura. O fi facand bine la reumatism, incerc eu sa vad partea buna a lucrurilor (si uitand deliberat faptul ca nu sufar de reumatism ).

Coborarea continua prin fundul vaii, si mai departe f abrupt, insa acum in loc de jnepeni am parte de grohotis pe care alunec des, reusind totusi sa ma tin pe picioare. Genunchii ma chinuie cu adevarat, trebuie mereu sa tin coborarea controlata si ma misc mult mai incet decat mi-as dori.

Tot coborand intru intre peretii uriasi ai vaii, trec si peste cele cateva saritori. Se aduna ceva nori, si se aud tunete, pentru ca la un moment dat sa simt si suflul rece care precede de obicei ploaie. Ma ia un zambet autoironic, asta chiar ca ar fi cireasa de pe tort, sa ma prinda o ploaie torentiala in valea ingusta.

Am insa noroc si ajung cu bine la padure, desi extrem de obosit. Ma bucur ca am iesit dintre peretii de stanca, traseul mi-a parut de-a dreptul urat (poate si din cauza starii mele) si nu l-as mai face odata.

Trec padurea si ies la drum. Initial vreau sa merg la rau pt o f f necesara baie, dar apoi ma gandesc ca decat sa ratez vreo-un tren la musteata mai bine las "primenitul" pt gara Brasov. O iau in viteza pe drum spre Zarnesti, unde ajung fix la 3pm, exact la timp ca sa prind un maxi spre brasov. In gara aflu ca am de stat ceasuri bune, dar sunt atat de obosit ca uit de spalat si atipesc pe un scaun.

Seara tren, schimbare in Ploiesti, iar tren. Dormit tun pana aproape de Iasi, unde m-am luat cu niste fetiscane dezghetate si am ajuns destul de vesel acasa. Baie, si o duminica intreaga de relaxare, numai buna ca sa ma pregateasca pt saptamana de lucru.

 

 

Incheiere

A fost a doua tura mai de durata pt mine. Deasemeni prima tura in care nu am avut pe cineva mai experimentat care sa poarte greutatea raspunderii.

Per ansamblu, a fost minunat, Fagarasul mi-a devenit nespus de drag, experientele au fost f variate, am avut canicula, am avut ploaie si burnita si temperaturi sub zero, peisajul la fel. Am cunoscut (sau cunoscut mai bine) oameni f faini cu care pastrez legatura.

Pentru mine, a fost si o confirmare a experientei acumulate in ultimii ani, si a faptului ca atat fizic cat si psihic pot duce f mult si pe munte. Daca nu dadeam si de niste limite nu avea farmec .

Am slabit vreo 5kg in 8 zile, in ciuda unei alimentari f serioase si facute destul de cu cap. 

 

Greseli notate si, speram , invatate:

- o deviere de la traseu riscanta pe Curmatura Saratii
– desupra la Balea, spre Capra, am parcurs pe creasta o portiune extrem de riscanta pe vantul puternic care era. mai jos era carare mai sigura, insa nu am stiut de ea
– nu a fost o miscare inteleapta sa pornesc singur la sfarsit, chiar daca ma simteam in forta si traseul nu prezenta dificultati deosebite
– am ignorat ideea de oboseala acumulata cand am pornit in ultima zi. o tura de 30h cand esti odihnit, alimentat etc poate fi mult mai usoara decat una de 12 dupa 7 zile de mers
– schimbarea traseului pe Padina Hotarului, fara a cunoaste coborarea si fara a putea sa anunt pe cineva
– rucsacul ar fi putut fi ceva mai usor

Lucruri facute bine

- antrenamente fizice in saptamanile anterioare (cam implicite vara), inclusiv o tura de vazut "cu ce se manaca" fagarasul 
– o sapatamana de repaos aproape complet si alimentare serioasa chiar inaintea turei
– mancarea luata cu cap, rationalizata la zi si masa, avut in vedere faptul ca pe efort organismul cere mai mult etc
– pana in ultima zi, acordant importanta cuvenita somnului
– echipamentul a fost potrivit si complet
– cu exceptia expunerii la cateva riscuri inutile, comportamentul nostru a fost aproape perfect din punct de vedere al eticii pe munte

Ca RT, a fost un experiment, si nu cred ca timpul imi va mai permite sa fac RT-uri full text decat rareori. Poze din tura sunt aici (click).

 

Toate pozele au fost facute de Bogdan, Rares sau Andreea. O parte puse direct:

 

Numai bine tuturor carpatistilor.

Iasi – Constanta on bike

Ok, a venit in sfarsit timpul sa scriu si eu ce-am mai facut pe blog, nu ca pana acum n-as fi facut nimic , dar tocmai, am facut prea multe ca sa am timp sa scriu . Si totul incepe cand s-a terminat facultatea, mai exact modulul pedagogic, prima zi libera dupa ultimul examen. Era in plan demult sa facem un traseu mai mare prin tara cu bicicletele, se dorea un traseu de vreo 2000 km dus-intors, dar in final socoteala din targ a iesit asa: Iasi – Constanta, cu ocolis prin Muntii Macinului si Delta Dunarii, intors acasa cu trenul (acasa pt unii, eu dupa am plecat la munte). Eu cu Lucian formam echipa pana cand am postat tura pe iasibike (http://forum.iasibike.org/), si cu cateva zile inainte s-a hotarat sa vina un tip Teo, baiat foarte serios cand vine vorba de pedalat. Foarte fain. Pregatiri s-au facut multe, modificari si reglari la biciclete, bagaje, harti, planuri. Treaba asta destul de placuta pt minte in mod normal a fost cam chinuitoare acum din cauza faptului ca nu mai puteam astepta, vream sa plec. Ultima noapte nici n-am prea putut sa dorm, dealtfel nici n-as prea avut timp ca m-am trezit pe la 3 noaptea ca sa plecam devreme, ca cine se scoala de dimineata departe ajunge, si va spun ca am testat asta cu virf si indesat si asa s-a dovedit .

Deci, de la stanga la dreapta: eu, Lucian, si Teo, la baza Buciumului pe la 4:40 dimineata. Pana sus a fost frumos, a inceput deja sa se lumineze si mai grav sa picure. Asta ne-a tinut in statie sub acoperis cam 30 minute, si ne-a incetinit putin la valea de dupa. Insa am trecut rapid udeala, si am inceput sa dam pedale destul de binisor, spre Vaslui. Un mic popas pe la jumatatea distantei:

In continuare, tot frumos si repejor pana in Vaslui, unde am ajuns pe la ora 10. In Vaslui am stat putin, si ne-am platit facturile la telefoane .

Incepem dinou sa pedalam, si ne izbim deja de o problema pe care urma sa o avem aproape tot traseul: caldura. Din cauza ei ne oprim undeva in apropierea localitatii Crasna, la vreo 30 km de Birlad. Acolo am poposit la umbra unor copaci, si a unor furnici din pacate de pe la ora 12 pana pe la ora 5 dupa-amiaza cand oarecum s-a mai racorit afara. Continuam drumul pe european, pe care insa mergem ceva mai greu. oboseala, vant fin fata, drum aiurea, etc. Ne ajuta insa o combina care mergea cu aproape 30 la ora, iar noi bucurosi ne facem paraziti in spatele ei. Pana aproape pe Birlad, tot asa. In Birlad ajungem la ora 7, cumparam ceva de mancare si campam la iesirea din Birlad, intr-o padurice faina. Pe la 8 jumatate aveam cortul pus, biclele legate si focul aprins. Am mancat supa din plic si spaghete. Cam asta am mancat in fiecare seara, dar eu unul n-am de ce sa ma plang .

Cam asta a fost prima zi, in care am parcurs cam 140 km.

A doua zi ne-am trezit tot dimineata pe la 5-6, insa ploaia care incepuse de pe la miezul noptii ne-a tinut in loc pana pe la ora 8, cand s-a oprit, iar noi am scuturat frumos toate, am facut cortul rapid si am pornit. Dupa vreo ora de mers am trecut in judetul Galati:

Urmatoarea portiune a mers super-bine pentru ca am avut si vreme buna, n-a fost atat de cald incat sa mai trebuiasca sa oprim prea mult, am scurtat-o pe niste drumuri judetene care ne-au scapat de multi km in plus, si am si vazut ceva locuri faine.

La patru jumatate dupa-amiaza eram deja in Galati, unde am luat iar ceva de mancare, si am cautat bacul, ca sa trecem peste Dunare. Si l-am mai si gasit :

Apoi s-a schimbat totul complet, totul devenit mult mai pustiu si paraginit, relieful diferit. Masinile veneau care 15 de-odata iar apoi 30 minute eram singuri pe sosea, fiindca nu puteau ajunge acolo decat dupa programul bacului. Muntii Macinului erau in stanga noastra, vremea ok, si am mers rapid pana in orasul Macin, langa care am campat pentru prima oara langa Dunare, pe bratul Macin.

Asa s-a incheiat si a doua zi, in care am facut iarasi cam 140 km.

A 3-a zi am avut vreme frumoasa de dimineata, insa ne-am pornit pe la ora 11. Traseul initial ce urma sa-l parcurgem trecea printre munti, de la Horia la Luncavita si apoi pana la Tulcea. Caldura foarte puterica insa, pustiul satelor, peisajelor, fantanile adanci de 20 metri ne-au facut sa scurtam, iar din Horia am luat-o direct spre Tulcea. Nici asa n-a fost insa prea usor. Am ajuns in Tulcea pe la ora 6 jumtatate.

Am trecut un bac de vreo 100 ori mai mic, de-abia incapeau 10 persoane intr-o barcuta care se clatina cand te urcai in ea. Pe malul celalat, Delta Dunarii, si aici incepe una din cele mai frumoase portinuni ale traseului nostru. Ce era altfel aici, aproape totul: in primul rand drumul, care era un drum pietruit ca vai de capul lui, desi era drum national, satele foarte rare si paraginite, masini foarte putine si unele fara numar de imatriculare. Pentru moment am mers cam 10 km pe Dunare, pana am gasit un loc de campat. In total facusem cam 92 km.

In dimineata zilei 4, dupa o baie in Dunare, am plecat spre localitatea Chilia Veche, sau Periprava, localitate la care insa nu se poate ajunge decat cu vaporul. Pana laChilia Veche am facut doar 75 km, insa ne-a luat cam toata ziua. Drumul era foarte prost, eu eram cu semicursiera, Era destul de cald. Kilometri intregi si ore de mers fara sa vezi vreo cladire, doar cate un cioban. Am ajuns pe la ora 8 in Chilia Veche, unde ne-am dat seama ca trebuie sa ne intoarcem cumva.

Am avut noroc ca a 2-a zi de dimineata aveam vapor inapoi, nu as fi renuntat asa usor la intorsul pe bicla, insa la drumul care stiam ca m-ar astepta, am preferat vaporul. Am campat pe bratul Tataru, aproape de sat.
Urmatoarea zi, ( a 5-a), ne-am intors cu vaporul de la 6 dimineta in Tulcea, iar apoi am luat alt vapor din Tulcea spre Sulina, de unde iar speram sa ne intoarcem pe bicle dar n-am reusit.
Pe vapor a fost frumos, nu era foarte scump ca aveam reduceri de studenti, dar am platit ceva in plus pentru bicle. Dupa jumatate de ora dormeam toti 6 .

Ehe, si cum am ajuns noi la Sulina, am fugit (pedaland) spre mare. Am ajuns pe plaja, am parcat biclele, si tust in apa. Lume prea multa nu era, apa era ok, nu era sarata si se adancea foarte greu. Am campat pe plaja, unde am facut si foc, am gatit. Am facut baie la bicle, am baut bere si am vanat foarte multi tantari. In sfarsit eram la mare, si asta se simtea. Urmatoarea zi am ramas in Sulina, unde am facut plaja, ne-am odihnit, am facut baie, etc.

In ziua 7, ne-am intors in Tulcea cu vaporul, dupa care pe la amiaza am plecat spre Constanta. Iarasi am avut mari probleme cu caldura, si mai nou cu vantul din fata. Cu greu ajungem pe la ora 8 langa lacul Nuntasi, unde campam.

De acolo, in ultima zi, pornim dupa o baita in lac spre Constanta, unde ajungem pe la amiaza.

Baie la Mamaia, vizita la Constanta la acvariu si la moschee, baie iarasi la Eforie Nord. Am uitat sa spun ca in eforie nord ne paraseste Teo, care a ramas la mare cu sora lui. Eu cu Lucian am campat pentru ultima oara langa lacul Techirghiol, aproape de Eforie Sud.

A ramas apoi sa ajungem dimineata in Costinesti inaintea trenului de Iasi, cu care veneau Ioana, Ali si Razvan, mirati de ce negri si urati ne-am facut.
Am stat impreuna o saptamana in Costinesti, tot la cort. Odihna, relazare, plaja, baie, concerte, discoteca eh ce mai .. lucru normal. Multumesc lui Lucian pentru ca mi-a dus apoi bicla in Iasi, cu trenul. Eu a trebuit sa plec spre Voineasa cu Ioana, unde am mai stat o saptamana la munte intr-o tabara de la facultate.

Cam asta a fost prima parte a vacantei mele, dar nici pe jumatate din cate am mai facut pana acum. Sper sa am timp sa povestesc mai povestesc si despre alte iesiri.

Mai multe poze.