Creasta Fagarasului si Nordica Pietrei Craiului II

Your beauty is beyond compare
With flaming locks of auburn hair
With ivory skin
And eyes of emerald green
Your smile is like a breath of spring
Your voice is soft like summer rain

The White Stripes – Jolene (Dolly Parton cover) (click)

Cu ceva intarziere, postez a doua parte a jurnalului. Prima parte, creasta Fagarasului de la Avrig la Vistea e postata de vreo doua saptamani (click). Pana aici a fost o tura in forta, cu etape lungi si pauze putine, vreme buna initial, dar care s-a stricat si ne-a fortat sa ramanem o zi la Refugiul Vistea Mare dupa ce ploaia si vantul ne-au murat de la Podragu.

Mi-a placut Fagarasul si pana aici, mi-a placut ca ne intalneam des cu oameni si mai schimbam o vorba, nu sunt genu care sa se oripileze nici la gramezile de cutii de conserve de pe langa refugii, cu timpul ne vom civiliza si noi si toatea astea vor ramane, probabil, doar amintiri.

Insa ce a urmat a fost realmente altfel.

---

Ziua VI

Refugiul Vistea (2296m) – Portita Vistei – Fereastra de la Hartopul Ursului (2352m) – Galasescu – Fereastra Mica a Sambetei – Vf Slanina – Fereastra Mare a Sambetei – Saua de Est a Vf lui Mogos (2344m) – sub Vf Urlea – sub Vf Iezerul – Vf Leaota (2312m) – Curmatura Zarnei (1923m) – Saua Radului – Curmatura Bratilei (2122m)

---

Dimineata o vreme superba, soare, senin, rece. Iesim, ne intindem, intindem si hainele ude afara ca degeaba au stat 2 nopti si o zi pe cordeline in refugiu. Mancam, apoi Radu si Dan pleaca dupa apa (eu si Bogdan fusesem cu o zi inainte, pe ploaie si vant ca fraierii ).

Cum era a doua oara cand urcasem pe Moldoveanu si prinsesem ceata, iar acum era f frumos, vorbesc cu Bogdan sa o porneasca ei inainte (toti mergeam spre Plaiul Foii, mai putin Andreea si Rares care voiau sa ajung la Balea, ei venind din sens opus) si o iau iute la picior spre Vf Vistea, in 1/2 h sunt pe Moldoveanu si ma bucur de o priveliste minunata, micro reteaua hidrografica de pe Valea Rea straluceste in soare, iar culmile sudice verzi se intind lenese la soare. Spre podisul Transivaniei e o plapuma de nori f josi care acopera totul.

Cobor repede, mai mananc cate ceva si sporovaiesc cu Rares si Andreea, apoi pornesc dupa baieti, care au un avans stimulant de 1h10′.

Ii ajung pe Vf Slanina, multumita si pauzelor generoase pe care le-au facut grijulii. Continuam, dupa Fereastra Mare se desface pe dreapta o caldare impresionanta (imi scapa denumirea), iar de pe versantul nordic urca nori albi pufosi opriti de creasta. Ne intalnim cu un cioban, care ne roaga de mobil, la care vorbeste vartos de rasuna vreo 3 munti, daca se mai chinuia putin il auzea interlocutorul direct. Aflam cu ocazia asta ca nu avem sanse la mamaliga cu branza de pe la stani, ca sunt numai oi sterpe pe Fagaras (mai taziu ne-am lamurit, le tin pt un ajutor dat de stat de 100k/oaie – alta masura inspirata a guvernului pb).

Ajungem la Taul Mioarelor, cel mai inalt lac din Carpati (2282m), se mai vad inca doua lacuri pe nivele diferite in aceeasi caldare, ciudat asezate in faldurile culmilor.

Trebuie sa coboram pe partea stanga, ne oprim chiar in buza crestei, pe jumatate la soare si pe jumatate in norul alb sa ne alimentam putin.

Suntem inghititi de nor si ne ia frigul pana plecam, asa ca aproape toata coborarea o facem prin ceata groasa, insa cand ajungem aproape de curmatura Zarnei privelistea se deschide si se vede multimea de laculete din curmatura.

Ajunsi jos, ne oprim fermecati. Aici am avut parte de cea mai frumoasa priveliste din toata tura. Spre sud o vale prapastioasa, cu pereti acoperiti de jnepeni, ienuperi si bradet crescuti aproape luxuriant, in urma se vad doua caldari imense separate de culmea stancoasa pe care am coborat , care in partea superioara sunt inca acoperite de o pacla moale luminata difuz de soarele de deasupra, iar in fata spinari uriase, de asta data nu ascutite si stancoase ci rotunjite si acoperite de iarba.

Lasam rucsacii jos si ne intindem cu capul pe ei, fermecati de locul minunat. Iarba inalta freamata sub vantul usor, noi stam ca trazniti si ne uitam in jur, fara a scoate vreo vorba timp de jumatate de ora.

Pe la a treia strigare a lui Dan ne hotaram sa ne smulgem din visare si din starea aia de “nu-mi mai trebuie nimic pe lume ca am gasit fericirea si frumusetea absoluta” care ne cam prinsese . Incepem sa urcam culmea uriasa din fata, nu mai e pieptisul ala care te lasa fara aer dar impresioneaza prin imensitate. In continuare vorbim putin, iar Bogdan se mai opreste din cand in cand si face poze cu cele doua caldari pe care le lasam in urma.

Mai departe din ce in ce mai multe stani, mai strigam un salut unui cioban, mai bem din apa, si reglam iar ritmul. Dan incepe sa aiba probleme cu tendonul lui ahile de la un calcai si este nevoit sa o ia mai incet.

Din fericire nu mai e asa de mult de mers, dupa o ultima coborare ajungem in Curmatura Bratilei unde campam, chiar langa lac, ignorand mirosul de oaie lasat de turmele aduse la adapat. Punem corturile, ne imbracam gros ca se lasase iar frig si trecem la somn.

Iar, Radu nu ma lasa sa adorm si ma provoaca la o discutie de la cort la cort, vorbim in doi peri vreo jumatate de ora, apoi trec pe cantat balade rock la cerere, ceea ce indeparteaza pb toate jivinele pe o raza de cativa km buni. Deci dormim linistiti si fara grija.

---

Ziua VII

Curmatura Bratilei (2122m)- Cabana Plaiul Foii

---

Dimineata ceva miscare pe aproape, miscam si noi si miscarea de afara incepe sa latre. Iesim din cort si incepem sa scoatem din bagaje sa refacem rucsacii.

Cainii se zburlesc putin, dar se apropie ciobanul cu chef de vorba si se calmeaza. Aflam ca ii intra vecinii pe muntele lui si mananca iarba, acu se intretine cu noi asteptand sa-i prinda in flagrant. I-ar fi prins el si ieri da nu a avut timp .. apoi ne povesteste cat se plictiseste pe aici ca n-are ce face … Il intrebam, ca sa nu-i stricam obisnuinta, de animaluri, zice aproape cu mila ca umbla doar un urs “da-i mica boala”, ca sunt lupi, ca le-a mai dat drumu si la altii noi din elicopter, i-au mancat si lui o magarita ce fatase cu tot cu manz cu ceva timp in urma, lasandu-i numai talanga. Din ce spune el, ajungem la concluzia ca nu e o zona periculoasa din punctul asta de vedere.

Deodata incep sa apara peste culmea din fata caini si apoi oi. Unul din cainii ciobanului nostru inainteaza, ceilalti o iau indarat ca si ciobanul care ne saluta si face cale-ntoarsa. Cainii celeilalte stane il ingramadesc oleaca pe cel ce inaintase, acesta incepe o retragere strategica in valea in care disparuse si ciobanul. Pe noi ne ia zambetul gandindu-ne ca iar o fi aparut o treaba “urgenta” pe munte, cand deodata imediat de dupa buza vaii sar toti cainii omului nostru pe cei ai stanii vecine, atrasi de cel ce se bagase intre ei. Maraieli, colti clampanind, in final cainii straini se retrag, apare si ciobanul si o ia vartos la deal spre turma intrusa, unde il si vedem apoi discutand cu vecinul tot timpul cat noi strangem si mancam. Or fi avand nevoie de ceva prilej sa mai lege o vorba prin pustietatile astea .

O pornim si noi prin lumina alba a diminetii, si pentru prima data din Fereastra Sambetei intalnim turisti, majoritar straini.

Nu dupa mult timp apare la orizont peretele alb al crestei Pietrei Craiului in toata spelndoarea lui, si in 2-3 h vedem si sfarsitul pasunii.

Pe ultima coborare, mai trecem pe langa o stana. Turma e pe partea stanga a potecii marcate, vreo 10 ciobanesti rasfirati pe dreapta, nu tocmai ideal, dar nu se manifesta agresiv niciunul si continuam. Fara sa ne dam seama, cativa inchid in urma noastra si cand sa depasim stana tabarasc din spate. Bogdan invarte in aer din betele de mers, eu ma fac ca dau cu pietre si dupa putine emotii, in special de la cei din spate carora le-a clantanit coltii la picior, ii descurajam. Ciobanul, tanar si cu fata de natarau, ne intreaba ranjind daca ne-am speriat ).

La intrarea in padure oprim pentru o ultima masa, alt cioban se apropie de noi cu 5-6 ciobanesti care cersesc mancare, ii admiram si noi de aproape, cativa au cicatrice impresioanante. Din padure vin doua tinere poloneze frumusele, incearca sa se inteleaga cu ciobanul pt apa, ajut si eu si le si avertizez in legatura cu cainii. Dupa imi pare rau ca nu le-am spus sa nu fie foarte increzatoare nici cu ciobanii si sa nu campeze singure.

Coboram prim padure, eu m-am obisnuit sa-mi menajez genunchii cat mai mult si raman ultimul. Iesim apoi la forestier, unde speram zadarnic la o ocazia, care ar fi fost foarte binevenita in special pt Dan caruia glezna ii facea probleme din ce in ce mai mari. Mai intru in cate o mica polemica absurda cu Radu, vorbitul si voia buna fac drumul sa para mai scurt. Pe final raman in urma cu Dan care realmente se chinuia la fiecare pas, baietii ne asteapta si ei si ajungem impreuna la Plaiul Poii, unde ne asteapta prietena lui Bogdan cu un rucsac urias in care carase cate ceva pt fiecare . Servim mancare calda la cabana.

Cum baietii voiau sa ajunga la Curmatura a doua zi, si sa coboare abea duminica de pe munte, iar Dan in mod sigur nu putea nici el mai mult, imi incolteste ideea de a termina in forta tura, cu o zi in care sa merg singur, cat de tare pot.

Urcam pe triunghi rosu pana sub padure unde incepe urcusul spre Spirlea, punem cortul repede si intru la somn imediat, cu telefonul pus sa sune la 2am.

Va urma .. incheierea

Creasta Fagarasului si Nordica Pietrei Craiului, la pachet I

Be kind to your knees – you’ll miss them when they’re gone

Baz Luhrmann – Everybody’s Free (To wear Sunscreen) (click)

Ma uit cu drag la bocancii mei, care-si asteapta cuminti randul la o clateala in masina de spalat. Stiu ca realmente i-am uzat tura asta, ceea ce le da, normal, o valoare sentimentala mult sporita .

In primul rand ii multumesc lui Dan (dany), colegul de tura alaturi de care am planuit si fara care nu as fi pus in practica planurile.

Am pornit destul de ambitios (click), si, desi traseul nu a fost exact cel initial, o consider un succes, asa cum a iesit combinand adaptarea la elementele de neprevazut cu urmarea intr-o disciplina aproape militareasca a planului.

Dupa RT-ul foarte "multimedia" (click) la tura de acu o luna tot din Fagaras – prima mea iesire in Fagaras – de data asta o sa las doar textul sa vb celor cu timp si rabdare. Pt ceilalti, o sa pun la sfarsit ceva concluzii.

---

Ziua I

Oras Avrig – Cabana Poiana Neamtului (706m) – Cabana Barcaciu (1550m) – Lac Avrig (2007m). 

---

Plec vineri 27iul la 12 ziua din Iasi spre Brasov, cu cel mai incarcat rucsac pe care l-am avut vreodata pe munte (35-36kg) – ma ajuta insa mult faptul ca in prima faza merg cu trenul .. Pe drum ma mai ping-uiesc cu Dan si Marius (marushka) prin mobil, mai schimb cate o vorba cu cei din compartiment, dar in special dorm, somn mai mult decat necesar dupa ultimele zile de cate 12-14h munca. Inainte sa ajung in Brasov, Marius ma anunta ca se retrage, demoralizat de mai multe probleme minore din pregatirea plecarii dar care s-au adunat probabil. Nu insist sa-l conving, daca e o chestie pe care am invatat-o legat de mersul pe munte si nu numai, asta e ca energia necesara in a convinge o persoana impotriva vointei ei este rareori cheltuita cu folos.

In Bv ma intalnesc cu Dan, asteptam rapidul spre Sibiu pe care-l luam pana in Avrig unde ajungem pe la 2. Stam pana la 5 sa-l asteptam pe George (gfdan66), care ne face surpriza neplacuta de a nu se prezenta neanuntat si cu telefonul inchis ..

O pornim la picior pe drumul spre Cabana Poiana Neamtului (15km de asfalt), dupa ce nu gasim o varianta convenabila de transport (este un microbuz la care se poate suna – 0744-69.05.47 0269-52.35.06 – Eugen Blazsani, 8 locuri 50RON, nerentabil pt noi).

La cabana ne oprim pt alimentare, hidratare si echipare, apare Claudiu, prieten de-al lui Dan din alte ture. Claudiu-mi place din prima, 41 de ani, par lung cernit si prins in coada, pare un om interesant si tovaras pe munte de la care as avea ce invata.

O pornim toti trei spre Barcaciu, Dan puternic inainte, Claudiu, plictisit de turele in forta ceva mai la pas, eu dupa el. La un moment dat ne dam seama ca ritmul e cam incet ca sa putem ajunge la lac, si hotaram sa ne despartim, eu si Dan luand-o la picior iar Claudiu ramanand la Barcaciu peste noapte, pentru a ne reintalni eventual pe la Caltun.

Dan urca in continuare f puternic, ma gandesc aproape cu satisfactie ca mi-am gasit nasul in sfarsit, dar pana la cabana incetineste si el ritmul. Aici servesc o mamamliga cu branza si smantana, ne ciondanim cu niste magari nesimtiti care erau sa ne fure o paine – obisnuiti prost de turisti idioti – si atipim o ora (nu mai mentionez de acum, dar la fiecare popas de peste 10 minute eu adorm obligatoriu si instantaneu )

Vorbim si cu salvamontul sa anuntam directia, ne zice ca e cam mult ce vrem pe azi dar suntem increzatori si coboram pana la stana prin padure, pt ca apoi sa dam de un povarnis deasupra caruia speram sa dam de lac. Surpriza, de fapt sunt 3 dealuri abrupte de urcat care cam scot sufletul din noi, si cei trei pui de ciobanesc care s-au luat cu noi de la cabana. Ajungem sus pe la 5 dupa 11-12 ore de mers cu rucsaci grei-grei, aproape 2000m dif de nivel adunat, si suntem primii care campam, mancam si ne spalam. Mai apar doi cehi dinspre Suru, apoi se umple, remarcandu-se in special un grup mare de ardeleni din care in 2-3 sunt cam galagiosi pentru gusturile noastre. Somnul e mare insa, pana a doua zi la 8 nu mai stim de nimic si de nimeni.

---

Ziua II

Lacul Avrig (2007m) – Vf Garbova (2188m) – Vf Scara (2306m) – Custura Saratii – Vf Negiu (2535m) – Strunga Dracului / Stunga Doamnei – Refugiu Caltun (2135m)

---

A doua zi la 10 suntem ultimii care plecam, putin surprinsi de faptul ca cineva s-a grabit si a luat si sticla de apa a lui Dan, lucru ce poate sa ne puna probleme de vreme ce se anunta o zi f calda. Avem insa 3.5 l la mine cand plecam, urmat de cel mai bleg ditre cei 3 pui de ciobanesc pe care nu l-a dus mintea sa se intoarca la Barcaciu peste noapte, ca pe fratii lui.

Mergem f bine, depasim toate grupurile inclusiv pe cei doi cehi inainte de urcusul spre Scara (ne ajung insa pana in varf). Coboram pe Custura Saratii, portiunea ce se anunta cea mai tehnica din tot Fagarasul. Sus cainele (proaspat botezat Leandru) nu mai poate merge si incepe a schelalai dupa noi, dar e mai bine asa intrucat nu poate continua si asa poate se va lua dupa alte grupuri de turisti inapoi. Tot nu ne e placut, insa, sa lasam un tovaras de tura in urma, fie el si din alta specie.

In custura mie-mi place f mult, ma simt stimulat pe stanca, degetele cauta prize cat mai bune, picioarele contreaza si avansam repede. In punctul minim mi se pare ca pot fenta traseul pe o carare destul de batuta pe curba de nivel si ca sa nu cobor o urmez o bucata, fortand in brate (rucsacul are inca 35kg). Se termina aiurea rau in o coborare nitel surplombata de vreo 4 metri deasupra unui povarnis abrupt ce se termina in gol. Cuprins cumva de euforia momentului, iau decizia (idioata) sa o descatar in loc sa ma intorc, prizele sunt aiurea dar ajung intreg inapoi pe traseu, cu destule emotii insa (ER1). Concluzia, ce-mi pare la mintea cocosului acum: traseul marcat trebuie urmat cu sfintenie pe custura. Cehii care mersesera in tandem cu noi ne intreaba unde-s lanturile ..

Urcam mai departe spre varf, apa e pe terminate, avem noroc sa ne intalnim cu salvamontul de la Barcaciu ce cobora acum la cabana Negoiu de pe varf. Il intrebam subtil unde e primul izvor, si ne capatam cu 1.5l de apa f bineveniti. Ajungem sus, cred ca l-am alergat cam tare pe Dan (am facut numai 2-3 pauze de 2-3 minute de la Avrig) ca nu se entuziasmeaza deloc, asa cum ma manifest eu pe varfuri. Coboram, Dan o ia pe Strunga Doamnei ca pe-a Dracului a mai fost, eu ma ancorez puternic in lanturi si cobor repede, in 15-20 de minute sunt jos in siguranta dar cu bicepsii cam umflati de la efort. Continui pana la refugiu Caltun cum stabilisem, unde ajunge si Dan putin dezamagit de Stunga Doamnei.

Imensitatea peretelui aspru de deasupra refugiului imi da fiori, mi-ar place tare mult sa-l catzar, se noteaza la planuri de viitor (dupa un stidiu de fezabilitate bineinteles). 

Hotaram sa dormim in refugiu, unde ne mai distram cu o gashca glumeaza de tineri baimareni, si adormim cu zambetul pe buze.

---

Ziua III

Refugiul Caltun (2135m) – Vf Laita (2397m), Vf Paltinul, Fereastra Balei – Saua Capra – Lacul Capra – Caldarea Vartopel – Fereastra Zmeilor – La Trei Pasi de Moarte – Arpasul Mic (2431m) – Lacul Podul Giurgiului – Saua Podragului – Cabana Podragu (2136m)

---

Pornim pana in 8, conform planului, dupa ce ne echipam cu suprapantaloni parazapezi si haine de vant intrucat vremea era oleaca ciudata.

Parca abea acum incep sa observ maretia muntelui, in culmile inverzite ce coboara spre sud. Ne intalnim cu un turist, care ne anunta ca de maine vremea se prevede nashpa, lucru confirmat de vantul din ce in ce mai puternic. Nu coboram la Balea, iar portiunea din Creasta Fereastra Balei este, probabil, cea unde riscul real a fost maxim din toata tura, intrucat am mers pe culmea f ingusta si abea la sfarsit am observat cararea de pe partea dreapta.

Ajungem la Capra, lacul este f frumos si poposim sa ne alimentam. lasam picioarele sa respire intrucat iesise soarele iar parazapezile erau over-kill.

Continuam spre fereastra Zmeilor, In urcusul abrupt depasim doi batrani cu doi tineri, imi pare ca domnul in varsta urca teribil de greu, ne spun ca planuiesc sa ajunga la Podragu pe DA. Trecem si de portiunile cu lanturi din Fereastra Zmeilor, care dupa Custura Saratii ne par relativ simple. Trecem de lacul Buda, si ajungem la Cabana Podragu in timp, intram inauntru unde sunt putin surprins sa aflu ca Dan si-a terminat painea. Pentru a-mi menaja resursele de mancare si a mai varia si meniul mananc la cabana, dupa care coboram amandoi si punem cortul, oarecum neinspirat chiar pe planul de la baza izvorului. Trecem la somn, spre dimineata ma trezesc niste fulgere dar cad inapoi la somn.

---

Ziua IV

Cabana Podragu (2136m) – Saua Podragului – Saua Ozanelor – Vf Vistea Mare (2527m) – Vf Moldoveanu (2544m) – Refugiul Vistea (2296m)

---

Dimineata inca ploua, nu ne grabim sa iesim. Cautand mobilul imi dau seama ca amplasamentul cortului nu a fost prea inspirat, un colt e in balta, iar mobilul portofelul si frontala sub apa. Bine ca macar frontala e water-proof, iar banii plastificati . Cand se opreste din picurat ies afara, imi fac bagajul, si urc cu el la cabana unde il astept pe Dan sa servim cate o omleta si ceai. Cortul il lasasem pus pana ne lamurim cu vremea.

In sala de mese mai sunt doar cei doi tineri care erau cu batranii ce i-am depasit inainte de Fereastra Zmeilor. Intru in vorba cu ei, aflu ca baiatul (erau un baiat si o fata) nu vb decat franceza, si apoi bomba: abea acum ajunsesera la cabana, dupa o noapte petrecuta afara pe ploaie si vant, fara cort sau haine impermeabile la ei. Mai mult, batranul si doamna nu au ajuns inca. Ma ingrijorez aducandu-mi aminte de cat de greu se misca domnul in varsta, dar ei par f calmi.

Revenim la treburile noastre, cabaniera ne zice ca ar fi fost mai bine sa plecam mai devreme, ca dupa-amaiza sunt 70% sanse ploaie, iar a doua zi 80% .. Ne echipam deci serios si strangem cortul.

Inainte de plecare mai vb odata cu fata, ne spune ca a vazut doua persoane coborand din fereastra chiar inainte sa vina iar norul si ca trebuie sa fie ei. O pornesc la deal, Dan dupa mine (invariabil, am fost eu primul la deal si el la vale), la jumatatea drumului spre fereastra ne intalnim cu cele doua persone, sunt turisti polonezi si nicidecum batranii, se intorc la cabana dupa ce i-a speriat vremea de pe creasta, desi si conditiile de la cabana au fost destul de inspaimantatoare pt ei ..

Ajungem in fereastra, e ceata vant si burniteaza, iar cei doi batrani nu se vad venind. Scot mobilul murat de apa sa anunt situatia la salvamont, dar cred ca abea in Saua Ozanelor am prins semnal si am putut sa sun, dand informatiile relevante si rugand sa monitorizeze situatia in special luand legatura cu d-na cabaniera de la Podragu.

Noi continuam prin ploaie si vant, mai intalnim cateva grupulete de 2-3 persoane, toti bine echipati si, fata de noi, fara rucsaci in spate. Conditiile sunt insa mai bune decat in tura de acum 3-4 saptamani cand a nins viscolit pe alocuri si vantul a suflat mult mai puternic.

Urcam pe Vistea dintr-un suflu, lasam rucsacii si parcurgem custura pana pe Moldoveanu, ca si in tura trecuta e ceata. La intoarcere surpriza, cel doi cehi care ne depasisera tocmai urcau si ei si se pregateau sa mearga pe Moldoveanu, ne salutam si promitem sa-i asteptam in vale la refugiu (lol).

Coboram tot in viteza, deja uzi bine (adica .. rau ) si infrigurati, intram in refugiu unde mai sunt doi baieti sus si un hom jos. Imediat trecem pe haine uscate si in saci, si ne luam si noi doua locuri sus. Apar cehii si ei murati, se baga jos sub noi, apoi cu totii pregatim ceva de mancare.

Aflam ca Radu si Bogdan – locatarii mai vechi ai refugiului – au mai prins chiar o zi si o noapte in refugiu, motiv pt care sunt plictisiti nevoie mare. Mai apare o fata din cortul din spatele refugiului, Andreea, si apoi si Rares tot de la cort si ne asezam toti 6 sus. Glumim mult, si gasca se leaga foarte repede, in special baietii erau deja plictisiti si se bucurau de companie. Jucam mim pana tarziu in noapte – deh, lumea era odihnita – spunem bancuri si ne hilizim.

---

Ziua V

Refugiul Vistea (2296m)

---

Vremea e urata si anuntata urata pentru toata ziua, vantul vuieste afara si toarna, asa ca ne hotaram sa ramanem la refugiu toata ziua. Pe la pranz cei doi cehi pleaca urandu-ne "Drum bum" (insotit de trantirea puternica a usii refugiului, va dati seama ca ne-a busit pe toti rasul). Invat lumea sa joace "mafia", o mai dam si pe carti, ascultam muzica, si ziua trece pe nesimtite. Spre seara iar Radu si Bogdan nu au somn, ajungem insa la un compromis cu ora de culcare fixata la 10:30.

Mai ajung la refugiu si doi nemti care se aseaza pe locurile cehilor, pe la 10 deranjati de galagia noastra (pe buna dreptate) ne intreaba daca "we can find an arrangement so that they can get some sleep". "Yey" in gand, iesim tot grupul afara, unde, surpriza: cerul senin si instelat, o luna aproape plina si o priveliste de vis. Se fac poze, se admira peisajul intr-adevar mirific, pe cativa ne bate gandul sa o pornim imediat, altii ne taie entuziasmul asa ca ne intoarcem in refugiu pt somn.

Cat mai mormaim/chicotim (dupa stilul fiecaruia) unul din nemti incepe sa sforaie vartos, vreau sa merg sa-l intreb in gluma daca "we can find an arrangement so that WE can get some sleep" now, da ma opreste lumea, de parere ca nu ar aprecia ironia situatiei prea mult ) … In final adormim toti.

 

 

 

 

Va urma .

Fagaras de la Sambata la Balea – RT alternativ

Mentionez numai ca nu este recomandat minorilor sub 12 ani datorita limbajului vulgar, nuditatii accentuate, a violentei extreme, intotdeauna gratuite, si, bineinteles, accentului moldoviniesc pronuntat ). Deasemeni, contraindicat celor care poarta morcov si se iau mereu in serios .

Toate creditele  pentru filmare&montaj merg la Florin, iar pentru poze la Vali.

Doua weekenduri de mai la catarat in Cheile Bicazului II

Obiectiv:Traseu: Piatra Altarului, Creasta Estica Grad: 4A (FRAE), VI (UIAA) Lungime: 7LC

Al doilea weekend suntem in echipa mai mare: Vlad, Catalin si Ioana, Florin si cu mine. Atat Vlad cat si Catalin sunt mult peste nivelul nostu si au Santinela (grad 9, 9LC) in plan.

Plecam duminica la ora 5 din Iasi, planuind sa ne intoarcem in aceeasi zi. Imediat dupa 8 ajungem in Chei, trecem de Gatul Iadului si Politele Bardosului unde e Santinela baietilor si la aprox 200m dupa tunel (mergand spre Lacul Rosu) tragem pe dreapta in dreptul ultimelor chioscuri cu suveniruri. Ne alimentam, echipam si dezmortim nitel, cateva urari de catarat cu spor inainte sa ne despartim, apoi baietii se intorc in Chei iar noi o pornim pe cararea marcata cu linie alba – nu e marcaj turistic clasic, probabil fiindca e de interes doar pentru cataratori.

Urcam putin, trecem raul, urcam mai mult, ajungem sub niste pereti si continuam prin padure pe la baza lor, pentru ca apoi sa luam abruptul pieptis.

E un soare superb, inca racoare, iar peticele de iarba sunt presarate cu stanjenei salbatici.

Dupa aproximativ o lungime de coarda ne oprim in ceea ce trebuia sa fie prima regrupare si trecem pe espadrile, filam corzile si ne pregatim de catarat. Folosim si crema de soare, avand in vedere experienta de data trecuta. Tura asta va face Florin cap de coarda, cu mine si Ioana ca secunzi.

Am facut o schita a traseului, aproximativa, insemnand si regruparile. Sunt numai 6 lungimi de coarda, probabil ca pe prima (din cele 7 care apar in topo) am facut-o neasigurati.

Lungimea 1 si lungimea 2 sunt usoare, multa iarba, si functioneaza perfect pentru incalzire. Ma simt in forta, urc repede si nu ma pot opri din zambit .

In lungimea 3 se iese pe creasta. Nu pune probleme deosebite, dar deodata schimbi privelistea, si vantul incepe sa te bata in fata cand treci muchia, iar dedesupt se deschide haul.

Cam acum se incheie si “joaca”, urmatoarele doua lungimi sunt cele mai dificile din traseu si cele carora le e datorat gradul 6.

Intrarea in a 4-a lungime este probabil punctul cel mai greu. Lipsesc prizele la maini, Florin si Ioana trag de o bucla si urca fara probleme. Ma ambitionez putin si folosind o priza mai din dreapta pe care doar eu o ajungeam reusesc sa intru in lungimea asta “curat”, doar ca apoi sa calc pe un piton :”>. Mai departe se urca prin fisuri uriase, solicitant si interesant dar “facubil”. Regruparea de sus e foarte mare, “teren de fotbal”.

Florin porneste in a 5-a lungime, urca calculat si constant, cum a facut tot traseul. Trage si cele doua corzi dupa el prin bucle in zig-zac, puncteaza si lasa in urma cea mai dificila portiune. Merge excelent, si pentru el e prima data cand face cap de coarda pe clasic.

Dupa vreo 4 metri de la intrarea in lungime, dispar prizele de picior si se ajunge la “biscuite”. Si eu si Florin incepem in bavareza, pentru ca apoi sa-l apucam si de latura cealalta si sa avansam in sprait pana cand poate fi prins de sus. Traseul e dificil si in continuare, la un moment dat te gasesti intr-o fisura si trebuie iesit pe fata stancii fara prize de picior, “la aderenta”. Sus regruparea e destul de mica, dar tot poti sta in picioare dupa ce te prinzi in zelb. Ioana vine ultima tura asta, si e mandra nevoie mare, nu a folosit anoul lasat de Florin la biscuite, portiunea cea mai dificila pentru ea. Inainte de a porni mai departe, Ioana ii aminteste lui Florin ca sus nu mai e regrupare ranforsata, si ca trebuie trecuta coarda pe dupa niste pini si asigurat direct.

Ultima lungime incepe printre petice de iarba, se ajunge la un horn in care se ramoneaza putin, si apoi ..

Undeva pe peretele de 350m dinspre Gatul Iadului, Catalin si Vlad sunt inca in Santinela, probabil pe final.

Stam si admiram privelistea cateva minute, trecem la adidasi (picioarele se cam resimteau dupa peste 3 ore in espadrile) si mai facem cateva poze.

Echipa la final:

O varianta de retragere e prin rapel de mai multe ori pe traseul pe care am venit, noi mergem insa inspre un palc de pini mai din spate, asiguram la unul dinre ei si  facem un rapel. Coborarea continua la picior, cu portiuni destul de dificile (era buna o cordelina), mai asiguram in zelb la sufa intinsa pe langa perete. Apoi prin padure la sosea, si pe sosea pana in Gatul Iadului. Pe drum apar si baietii, si mai poposim o tura la rau sa ne spalam si sa rememoram traseele. In Gatul Iadului vedem si noi Santinela si Vlad cu Catalin ne fac o prezentare, nu strica sa incepi pregatirea din timp …

Luam bere din Bicaz, ceva de mancare, si continuam drumul discutand despre muzica, ascultand rock, si apoi dormind.

Urmatorul in plan: Raraul, sunt multe trasee de escalada deschise noi si amenajate.

Aparat&Poze: Ioana, fara primele doua cu Piatra Altarului care sunt luate de pe net

Doua weekenduri de mai la catarat in Cheile Bicazului I

Despre Cheile Bicazului se spune ca e unul dintre primele puncte de atractie din tara din punct de vedere al cataratorilor, atat pentru traseele de escalada, cat in special prin traseele clasice de dificultate, lungime si spectaculozitate maxima. Pereti de peste 300m, tavane, fisuri, tot tacamul. Sunt insa si trasee accesibile incepatorilor.

Pentru mai multe informatii, se gaseste un topo complet pe roclimbing.net in sectiunea de download, scris de Florin Mastacan (Kobe).

Fiind asa de laudate si deasemenea relativ usor accesibile din partea noastra de tara, trebuia sa le incercam. Deja erau ceva planuri de plecare in chei de cu o saptamana inainte, eu aveam programat Parang si nu am mai mers. Povestile lui Florin de la intoarcere insa m-au lasat cam cu parere de rau.

Asa ca vineri seara cand vine telefonul nu mi-a luat decat vreo 10 secunde sa ma hotarasc. A doua zi pe la 9, ca lenesii (a se citi Florin ), dupa o scurta aprovizionare umplem portbagajul micutului peugeot107 pana la refuz cu echipament de catarare si campare, ne asezam si noi in masina – Florin iar regreta ca nu are aparat foto sa ma pozeze, cei care ma mai stiu de prin ture inteleg de ce – si o pornim la drum.

Echipa completa: Florin, Ioana si cu mine.

In vo’ 2h30′ suntem in Bicaz, oprim inainte de intrarea in Chei pe dreapta, la cheile Sugaului, unde la cabana lui Ticu Lacatusu sunt proaspat pitonate cateva trasee de escalada f placute si fara dificultati deosebite (este si o bucata surplombata dificila dar nu a facut obiectivul nostru ). Aici ii gasim pe Lush, Cristina si Irina, Stropi si nu numai (n-am retinut numele incepatoarelor ) care erau de dimineata la treaba, Ioana face cap un traseu dupa care urcam si eu si Florin de mai multe ori in diverse combinatii (cap, doar punctand in bucle etc). E f placut, o zi f frumoasa, soare, umbra pe peretele unde suim si un peisaj idilic in jurul nostru. Mai facem ceva trasee, pentru mine e intaia oara cand cand am iesit din poligoanele de la repedea si merg altfel decat in mansa, sunt absolut incantat.

Spre seara plecam spre Raza Soarelui, pe drum Ioana ne arata celebrele trasee ale Cheilor: Fisura Artei, Fisuara Neagra, Pintenul lui Catalin, apoi trei sutarii impunatori din Gatul Iadului: Tavanele, Armata (ala cu cruci la baza ), Santinela, dificila Faleza K2, in continuare la iesirea din chei, Lacrima de Piatra si Piatra Altarului cu Muchia Estica.

Ajungem la Raza Soarelui unde e trupa mare din Iasi, Kojak, cei doi Cristi, Ioana Avion si nu numai, ei catarasera toata ziua in Suhard si acum se pregateau de sarbatorit ziua lui Cristi’. Ne spalam, bagam ceva crema de galbenele la palme, si dupa vreo doua ceasuri de stat la vinisor, tigari vesele facute posta, si ceva cantare hotaram ca suntem terminati si ne intoarcem la Sugau unde punem cortul sub un cer superb, cu atatea stele cum nici nu poti visa ca exista in oras.

Ne inghesuim nitel 3 in cort de 2 persoane, nevoia de spatiu ne impinge la tehnica riscanta de asezare cap/picioare, dar oboseala isi spune cuvantul, si dormim relativ multumitor.

Dimineata ne intampina o vreme superba, iesim la bancile de lemn si avem un mic dejun frugal, dupa care o pornim inapoi inspre Raza Soarelui. Planul de azi: traseul Postei (zis si Fetelor), grad 5, cotatie clasice – pentru mine va fi primul clasic.

La cabana facem echiparea, Ioana se umple de fieraraie intrucat urmeaza sa faca cap, fiind singura dintre noi care stia traseul dupa ce o initiase Catalin in alta tura.

La 10 minute de la Raza Soarelui inspre perete ajungem la sfarsitul abruptului si inceputul stancii. Aici gasim un mosulet mustacios si simpatic care initia pe cineva in escalada facand manse pe o bucata din traseului Postei, si care cu foarte mult bun simt ne da si noua cateva sfaturi, nu stim cum sa-i multumim si noi mai frumos, sa tot intalnesti asa oameni. Aflu cu ocazia asta ca hamul se strange peste sold, cum se fileaza la semicabestan, cum poti asigura numai cu anou in lipsa de al doilea ham etc.

Dupa ce termina si ne luam ramas bun de la ei, trecem si noi pe espadrile si Ioana o porneste catinel in traseu. Merge usor si sigur, bucland alternativ coarda mea si a lui Florin. Dupa un timp dispare in traversarea la dreapta si apoi ne face semn prin coarda – nu ne mai auzeam – ca a ajuns in regrupare si a asigurat, deci putem porni.

Urcam toata lungimea pe rand, hotarand ca e putin riscant sa ne fileze simultan pe amandoi, Florin primul. Dispare si el dupa creasta.

---

Descrierea traseului, din perspectiva proprie:

Lungimea 1: Primii 15 metrii sunt f usori, prize mari si fara probleme. Se ajunge apoi la o bavareza de 4-5m pe stanga, fara suprafata prea buna pentru picioare, pe care am trecut-o cu putin efort.

Traseul se schimba apoi pe partea dreapta intr-o traversare la fisura, trecerea de pe bavareza la fisura facandu-se “dinamic”. Fisura este destul de adanca (pe putine zone nu incape si a doua falanga), dar picioarele lungi se intorc impotriva mea de aceasta data si ma scot din perete, obligandu-ma sa trag tare in brate. Dupa 10 metri de mers la fisura trec de umarul de stanca si ii vad pe Ioana si Florin in regrupare, o atentionez pe Ioana sa ma tina putin ca imi cedau (nervos) antebratele. Nu-s prea mandru de modul cum am parcurs bucata. Observ cu ocazia asta ca mi-am insangerat un deget tot infingandu-ma in fisura. Continui pana in regruparea destul de comoda, proaspat refacuta in doua pitoane si cu lant solid.

A doua lungime e triviala, incepe cu o traversare spre stanga si apoi se iese la top. Sus facem cateva poze, e primul clasic parcurs in formula aceasta.

Privelistea inspre Lacul Rosu e superba, zi foarte frumoasa si insorita, chiar prea insorita si in special calda, ne-am ars/innegrit toti trei.

In spate pe peretele urias care se ridica spre chei se vad doi baieti ce urcau cu spor pe Lacrima de Piatra (8+), initial ii confundam cu Cristina si Irina si le facem niste urari cam prea cordiale pentru niste necunoscuti. Las ca nu are de ce sa le strice ).

Retragerea se face prin rapel la un pin zdravan, apoi prin padure intoarcerea la masina lasata in fata vilei Raza Soarelui.

La intoarcere spre Iasi il luam si pe Kojak cu noi, masinuta lui Florin e din ce in ce mai surprinzatoare (si eu si Kojak suntem lungani si aveam si bagaje). O pauza de alimentare in Bicaz, apoi drum intins pana in Iasi.

La sfarsit, promisiunea ca o repetam cat de curand, cum s-a si intamplat weekendul urmator cand am facut Creasta Estica, traseu mult mai lung si interesant, si cu poze mai faine.

.. va urma, sau, cum ar spune Seinfeld “micutul Timmy ramane blocat in pestera pana la episodul urmator” :d.

Aparat&Poze: Ioana

Offroad cu biclele în Sambata Mare: Iasi – Paun – Pietrarie – Saua Dobrovat – Barnova – Iasi

Aceasta nu este tocmai o tura pe munte, dar imbina multe din elementele care fac o tura pe munte faina: natura, frumusete, exercitiu fizic, prieteni, vreme si voie buna. Deasemenea, se vrea o scurta prezentare a unor locuri care pe noi ne-au apropiat de munte, sau, atunci cand nu am avut posibilitatea, au functionat ca un bun substitut.

Acestea fiind spuse …

O pornesc de dimineata spre autobuzul 30, ma sui zglobiu in el dupa 2 min de asteptat si dau de Adi cu bicla, nush cum de l-a primit soferul dar e tare multumit. La un moment dat suna Ionut, care ma astepta deja la Trei Sarmale, il linistesc ca suntem pe aproape (rrrright). In 15 minute ne vedem la ochi, si o pornim vreo-un km pe soseaua Barnova sa ne recuperam bicicletele de la Edi unde le lasasem eu si Ionut seara dinainte.

Toti trei o luam apoi usor spre rondul troleibuzului, unde in cateva minute apare si Ciprian, cu bicla dupa el intr-un maxi-taxi.

Trupa completa, o pornim incet la deal pe Bucium, ritm mai lejer, mai niciunul dintre noi nu mersese de muuuult timp drum serios cu bicla (eu si Ionut urcasem Buciumu dupa-amaiaza dinainte), si toti ne resimtim prin dureri diverse :d. Incet incet ne obisnuim insa, muschii se incalzesc, plamanii isi dau seama ca li se pregateste ceva si intra in ritm. Dupa vreo 30-40 min de pedalat suntem la fantana de sus din Paun.

Diferenta de altitudine: aprox 400m.

Ionut, bineinteles, ajunsese cu aprox 10 minute inaintea restului, ma iau de el, se stie ca nu-i pot suporta pe neseriosii care doar pentru ca pot uita de ritmul grupului si o iau asa de nebuni inainte ……

Umplem sticlele cu apa, mai infulecam cate o banana si o pornim spre poligoane. Vedem traseul pe care vrem sã ajungem sus la Bârnova, urmãrind creasta. E pãdure multã În partea asta.

Iar Ionut ajunge primul la poligonul III, si ma anunta cu “dezolare” in glas ca nu e de gasit carabiniera pe care o uitasem vineri pe stanca, si care era dealtfel motivul pentru care am sculat baietii “cu noaptea-n cap”. Merg si eu la perete, ma resemnez, vin la baieti cu discursul pregatit deja, ca banii se fac si nu merita inima rea pt nimic in lume. Fetele lor zambitoare ma fac insa sa trec direct la castane la adresa lui Ionut, dupa care si reperez carabiniera agatata intr-un copac.

Ciprian ajunge primul la I, unde vede si o ceata de caprioare, care insa se sperie si dispar pana ajungem noi. Cobor si mai trag cateva poze si aici.

Tot acum ne dãm seama ca am fost urmariÞi, o frumuseÞe de câine lup s-a tinut dupã noi ºi acum ÎmparÞim mâncarea cu el. Buni cunoscatori, hotarâm În unanimitate cã e vorba de o cãÞea, si Într-o sclipire de geniu Cip propune sã-i spunem Zorro, nume pe care toÞi Îl gãsim fenomenal de potrivit si-l adoptãm cu entuziasm.

Ionut o ia iar inainte, noi dupa el pana ne dam seama ca o luase cam la vale, ne oprim si-l sunam, omul a dat deja de sat si il intoarcem, in ciuda incercarilor sale de a ne convinge ca ne e mai usor nouĂŁ la vale decat i-ar fi lui la deal …. Ceva aluzii subtile in privinta motivului pt care i-a placut lui in sat (Nae ar fi spus ceva de vraja “vâlcelelor descoperite” care ademenesc flacaii, probabil ), aflam insa ca nu s-a intalnit decat cu un postas (?!?).

Regasim traseul (cruce rosie), ne intalnim cu niste localnici care de atata harnicie tocmai in Sambata Mare coborau caruta plina de lemne din padure. Mai aflam ceva info, cum ca drumul se infunda, cum ca o sa ajungem in ÂŞaua DobrovĂŁĂž etc – ne place cum suna denumirea si o bagam la cap, ĂŽnainte de a o porni ĂŽn aceeaÂşi direcĂžie.

Mai departe e din ce in ca mai interesant, drumul urca, coboara, vireazĂŁ mereu si e placut de mers in viteza. Dam de un luminis, unde baietii au pareri contradictorii in privinta traseului de urmat.

Ne amintim ca mai fusesem cu Cip odata pe aici, si o luasem aiurea, asa ca alegem o carare inverzita la stanga, si, cu norocul prostului probabil, o mai si nimerim. Adi mai ia si el aparatul de la mine si calitatea pozelor creste substantial.

In continuare din ce in ce mai verde, din ce in ce mai vale. Bagam viteza, eu inainte ca-i anuntasem pe baieti mai mult in gluma ca nu am frane. Gluma se intoarce impotriva mea, iau viteza, aluneca roata intr-un sant si ma trezesc proiectat in aer si apoi intr-o imbratisare mai intima decat mi-am dorit vreodatã cu un copac. Ma ajung baietii, 30 de sec nu ma pot ridica si stau jos chircit de durere, apoi imi apare o umflatura de toata frumusetea pe muchia gambei stangi si in acelasi timp dispare ca prin minune durerea. Aflu ca si Cip a patit-o ceva mai devreme, dar a scapat mai usor. Inapoi in ºa, dupã ce bãieÞii Îmi regleazã frânele În sfârºit, cum Adi mai propusese În câteva rânduri ..

Ieºim la un drum, dupã aspect deducem ca am dat-o În ªaua DobrovãÞ. Problema e ca de partea cealaltã copacii au fost raºi complet, ºi oricât cautãm nu mai dãm de semn. �n lipsã de informaÞii, luãm decizia corectã ºi ne hotãrâm sã nu riscãm inutil, pornind-o la vale pe forestier. E bine la vale, e bine pe drum .

Dupa vreo 10 min dam de intrarea in sat, unde Zorro care alergase ca nebuna dupã noi pânã aici face eroul cu acelaºi nume de ruºine ºi se sperie de doi curcani ºi un pechinez. Mã Întorc cu Ciprian dupã ea, ºi, fatã deºteaptã, κi face intrarea glorioasã În sat cu noi escortând-o.

Ieºim de pe forestier ºi dãm iarã de asfalt, dupa ceva pedale la deal trecem pe langa manastirea din Bârnova, unde ne amintim cã e Sâmbata mare ..

.. Uitam Insa destul de repede la bodega locala, in fata a patru halbe de bere cu guler alb de spuma ..

�nainte de a o da În bulevardul Bucium, ne oprim iar la Edi acasã pentru a Închide cercu, mai servim un pahar de vin cu mult sifon, ca eram deshidratati rau, Adi cumpãrã lui Zorro ceva cârnaÞi ºi Încercãm, fãrã succes, din pacate, sã-i gãsim un stapân.

Apoi grupul se sparge, fiecare pornind cum apuca ĂŽnspre casa lui. Eu cu Adi nu am mai beneficiat de amabilitatea nicunui Âşofer si am dat la pedale pana acasĂŁ.

Ă�n final, câteva informaĂžii de naturĂŁ geografica (mulĂžumitĂŁ lui IonuĂž, care-Âşi dĂŁ licenĂža la varĂŁ Âşi e “pe domeniu” ). Dealul PĂŁun (Bucium) este punctul cu altitudine maximĂŁ din coasta IeÂşilor, Âşi punctul nordic al PodiÂşului Moldovenesc. 406 metri altitudine.

Formatiunile din RezervaĂžia NaturalĂŁ Repedea (grotele) sunt compuse din “calcare sarmaĂžiene cu intruziuni marnoase Âşi conglomerate”. “Ă�n cadrul straturilor succesive de calcare si conglomerate apar la zi organisme fosilizate paleogene” – aÂşa a zis IonuĂž cĂŁ se zice elevat la scoicile care se vĂŁd pe acolo. FormaĂžiunile sunt ĂŽn general sfaramicioase, dar probabil ca la poligoane proportiile au fost mai potrivite, si de asta acolo s-au putut amenaja trasee si sapa prize care tin. E un loc bun pentru antrenamente, si in special ca incepator poti face destule fara sa te plictisesti.

Pentru noi a fost o modalitate alternativa de a petrece apropierea PaÂştelui f placutĂŁ. Speram ca nu va displace nimanui.

Mihai

Idea !

Iac-asa, lenevind in loc sa muncesc numa’ ce m-a traznit o idee asa de geniala, de ma intrebam cum de m-a lovit tocmai pe mine.

Cum tot ne place mult sa ne bucuram de iesiri, ce-ar fi sa le si consemnam intr-o forma sau alta, nu numai ca astfel putem sa le aratam nepotilor (sau macar noi sa ne amintim in cativa ani) cat de nebuni eram, da si sa mai dam in dreapta si stanga poate corupem si pe altii la fapte vitejesti.

Zo, dau drept de editare la cativa oameni di increderi, si vad cum se contureaza treaba.

O sa incep eu cu ceva continut, turnand ce am mai postat de-a lungul timpului pe carpati.org.